Deschid computerul, ating suav mouse-ul, privesc in departare cautand un subiect despre care sa scriu. S-au intamplat multe lucruri, atat in viata mea , cat si in tot ceea ce ma inconjoara . Lucrurile au inceput sa intre pe un fagas normal si , parca incet, incet rasare soarele pe strada mea . Pe pagina asta, sus, langa numele meu apare frumos un soare puternic care imi insenineaza deja viata! Nu stiu ce s-a intamplat, dar mi-e bine. Orarul de la facultate e bine organizat, imi ramane timp pentru mine, am inceput sa citesc o carte , sa dorm etc. Citesc incet, bucurandu-ma de fiecare capitol. Cand am sa termin de citit cartea poate am sa fac o recenzie .  Sunt cu adevarat impacata cu mine, oarecum deja chiar foarte optimista .

                Brusc mi se pare ca un lucru foarte important in viata e sa ai incredere in tine . Orice s-ar intampla, pot sa ma bazez pe mine , pot sa ma relaxez, sa respir adanc si sa continuu .

                Vorba cuiva drag mie : “Relaxeaza-te , bea un pahar de apa si priveste luna !”

                                                                 

                Luna ne transimte oarecum liniste. E asa perfecta, mereu aceeasi, dar totusi mereu altfel. Privind luna imi dau seama cat de mici suntem noi, oamenii, in comparatie cu Universul . 

                Se spune ca am evoluat mult in ultimii 150 de ani . Probabil ca asa e : tehnologia, medicina, fizica, neo-modernismul, razboaie, antante, Uniunea Europena  , globalizarea, emanciparea femeii , snobismul , bogatia etc (lista negativa e mult mai mare si nu ma intereseaza acum…) -  ele stau ca simbol al  dezvoltarii umanitatii din ultimul deceniu .      

                Totusi, sufletul nostru nu s-a schimbat .  Exista oameni fara inima , “fara cuget si simtiri ” , vorbele lui Eminescu din “Luceafarul” fiind cele mai potrivite : suntem “chipuri de lut“. Deci nesemnificativi .

               Traim pe Terra maxim 100 de ani (ce norocosi !) , timp in care muncim, invatam , construim, inventam, ne zbatem continuu,  iubim, suferim, obosim si in fine ..murim . Totul seamana cu un joc fara pauza, un joc contra cronometru, in care orice am face pierdem ..murind .

                Si atunci ma intreb ..De ce sa ne zbatem toata viata? De ce sa plangem cand moare cineva? De ce multi nu inteleg ca e ceva normal aceasta moarte? De ce suferim? De ce putini iau totul ca atare si merg mai departe? Nu cer indiferenta, ci detasare ! Detasare de probleme, de griji, stres, suferinta , moarte etc. Doresc sa incercam sa privim la o scara mult mai larga si sa vedem de fapt ce ne dorim de la viata aceasta?

               Sanziana nu prea mai are timp ! Asa ca va doreste ca soarele , respectiv  luna sa va vegheze intreaga zi de 14 martie!