Neatza everyone!

             Ascult Snow Patrol – Run si ma relaxez . Incep o frumoasa zi de marti , optimista, cu zambetul pe buze, gata pentru orice ar urma . Nu sunt toate roz in viata mea, dar toate relele spre bine .

             Nu stiu despre ce sa scriu..

             A. zicea sa scriu despre timp El zice ca timpul trece repede si dupa o anumita varsta te uiti in spate, la toti anii care au trecut si vrei sa gasesti ceva realizat de tine, sa vezi ceva al tau, sa spui “acest lucru e creat de mine”  “eu am scris cartea asta”, “eu am pus prima data piciorul acolo” . E un fel de inscriere in eternitate . Oare stra-stra-nepotii nostrii vor stii cum ne cheama ? Oare se vor uita la pozele noastre cu melancolie? Vor comenta cum aratam, cum aveam parul , cum eram imbracati ? Pana la urma e ca si cum m-as uita la o poza de la 1850 . It will be funny

             Tot A. zicea ca dupa o anumita varsta vrei sa vezi daca tot ce ai facut a avut un scop bine definit Ieri, la facultate am vorbit despre 3 categorii de finalitati : Idealuri, scopuri si obiective ! Din cate am citit, presupun ca am inteles corect . Idealul e unul singur, e maret , bine definit pe o perioada lunga de timp(poate chiar o viata) , e ‘inalt’, poate de neatins, duce putin spre utopic, dar merita urmarit toate viata. Pe cand scopurile sunt pentru o perioada mai scurta de timp, bine definite, fiind finalitatea unei actiuni  determinate de catre idealuri . Deci ele se subordoneaza unui ideal Iar obiectivele, partile cele mai micutze, de zi cu zi, concrete, au rolul de repere si se subordoneaza scopurilor .

               Bunica mea avea o vorba, care aducea mai mult de planul fizic, vizibil, real al idealului : “Nu trebuie sa tintesti pana la cer, dar macar pana la tavan!”

              Ideea e ca trebuie sa realizam ceva daca dorim sa fim amintiti peste 150 de ani (nu sper la mai mult)

              Stiu ca invatam despre Eminescu si spuneam ca El va trai o eternitate prin opera sa . Poeziile sale, intreaga sa activitate de revista, ziar va ramane imprimata acolo undeva, chiar si in mintile noastre .              

             Eminescu, prin geniul sau si-a pus intrebarea asta in Scrisoarea I , indoindu-se de posteritatea pe care o va avea :

                             ” Poti zidi o lume-ntreaga, poti s-o sfarami…orice-ai spune,

                               Peste toate o lopata de tarana se depune.

                               Mana care-au dorit sceptrul universului si ganduri

                               Ce-au cuprins tot universul incap bine-n patru scanduri …” 

            Am scris doar 4 versuri , dar e ciudat cum toata partea de “prezent eminescian” din  Scrisoarea I e inca valabila azi. Pentru cei care nu inteleg, le recomand sa citeasca . E exact ce se intampla prin presa , politica si lumea mondena romaneasca

            Si in incheiere mai propun cateva versuri :

                           ”  Iar in lumea asta mare noi, copii ai lumii mici.

                            Facem pe pamantul nostru musunoaie de furnici

                            Microscopice popoare, regi , osteni si invatati

                           Ne succedem generatii si ne credem minunati

                           Musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul .”

                      O zi buna!!